Mănăstirea Hlincea din apropierea "Cetăţuiei" se constituie într-unul din cele mai fascinante monumente de artă bisericească din Moldova - zidită în penultimul deceniu al sec. al XVI-lea, înainte de 1591, la 3km S-V de Mănăstirea Cetățuia, Iași, de către Maria, fiica lui Petre Șchiopul, domn al Moldovei şi soţia lui Zotu spătarul.

Lucrările de restaurare ale mănăstirii le-a continuat domnitorul Vasile Lupu și apoi, fiul său, Ștefăniță. Gheorghe Duca, după ce a terminat de construit Mănăstirea Cetățuia în 1670, i-a dat sub ascultare, ca metoc, Manastirea Hlincea.

După 1682, Mănăstirea Hlincea a rămas sub ascultarea Mănăstirii Cetățuia. În timpul războiului ruso-turco-austriac(1788-1792), ca și între anii 1806-1812 mănăstirile Cetățuia și Hlincea au fost transformate în spitale militare. În vremea holerei celei mari (1848), Mănăstirea Hlincea a fost utilizată ca lazaret pentru bolnavi.

Multă vreme metoc al Mănăstirii Cetăţuia, mănăstirea și-a păstrat autonomia după anul 1990, în prezent desfăşurându-se, prin râvna unor inimoşi călugări, ample lucrări de construcţii.

Biserica mănăstirii impresionează în primul rând prin proporțiile ei armonioase și grațioase. Se află în mijlocul unei curți spațioase în formă de patrulater, cu latura de circa 60 m, înconjurată de ziduri înalte de 4 m. Biserica, construită din piatră și cărămidă, are un pridvor deschis ca al bisericii lui Petru Rareș. Planul bisericii este treflat cu absidele laterale mici. Pereţii bisericii sunt înalţi si sustinuţi în exterior de patru contraforți în trepte, amplasați doi câte doi, atingând 2/3 din înălțimea zidurilor.

Mănăstirea Hlincea reprezintă unul dintre ultimele ansambluri de pictură de calitate, deosebit de interesantă ale şcolii moldoveneşti a secolului al XVI-lea. Executată în anii 1659 – 1661, această pictură aminteşte, mai ales în ceea ce priveşte naosul, de cea de la mănăstirile Suceviţa sau Dragomirna, și, deşi a avut de suferit de pe urma intemperiilor, pictura bisericii se păstrează destul de bine comparativ cu cea de la Golia, care datează din aceiaşi ani.

Sinaxar Şi Calendar


LEGĂTURI ORTODOXE

Copyright © Mănăstirea Hlincea
Toate drepturile rezervate